DIRECȚIILE PRIORITARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE ÎN CADRUL SACET PE ORDINEA DE ZI A AUTORITĂȚILOR PUBLICE

DIRECȚIILE PRIORITARE ÎN DOMENIUL EFICIENȚEI ENERGETICE ÎN CADRUL SACET PE ORDINEA DE ZI A AUTORITĂȚILOR PUBLICE

Termoelectrica S.A. de comun cu autoritățile publice și un grup de experți în domeniul energetic, inclusiv membri ai Comisiei Europene au discutat direcțiile prioritare în domeniul eficienței energetice în cadrul Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET), inclusiv a clădirilor din capitală.

Subiectul a fost abordat în cadrul unei vizite de documentare la câteva blocuri locative din sectorul Buiucani, care întrunesc măsurile de eficiență energetică recomandate, cum ar fi: Punct Termic Individual cu distribuția agentului termic pe orizontală. De menționat că complexele locative noi, conectate la SACET, pe lângă sistemul de termoficare modern, suplimentar, dispun de termoizolare, geamuri și uși eficiente energetic – ceea ce le oferă un grad sporit de economie și confort.

Fondul locativ din capitală, în mare parte, datează din  anii 1960-1970, fiind format din blocuri locative care, în proporție majoritară, nu întrunesc măsuri elementare de eficiență energetică și conservare a căldurii. Principalele spații prin intermediul cărora se pierde căldura sunt cele neizolate, sau izolate parțial. Prin comparație, două blocuri locative aproximativ similare, pot avea consum absolut diferit de energie, inclusiv de până la 60% diferență, doar datorită faptului că nu întrunesc măsuri elementare de  eficiență energetică.

Subiectul îmbunătățiri eficienței energetice a clădirilor publice și locative din capitală devine un subiect prioritar pe agenda autorităților publice, inclusiv în contextul în care aplicarea măsurilor necesare ar putea reduce considerabil consumul de energie și gaze naturale la nivel de țară. Potrivit datelor statistice, consumatorii care au întreprins măsurile de eficiență energetică și-au diminuat facturile la încălzire cu cca 30-60%.

La moment, 60 de blocuri locative, conectate la SACET, sunt cu sistem modern de distribuție a energiei termice prin orizontală cu Punct Termic Individual, dintre care 39 sunt blocuri noi, iar 21 sunt blocuri locative de tip vechi.

În contextul discuțiilor s-a stabilit că măsurile de eficiență energetică la nivel de bloc recomandate sunt: Punct Termic Individual, modernizarea sistemului de termoficare prin distribuție pe orizontală, termoizolarea pereților exteriori, a podelelor, tavanelor, dar și schimbarea geamurilor și a ușilor vechi.

Comandă apel gratuit

Centrul de Apel 1300

Serviciul disponibil:
Luni-Vineri: 08:00 - 17:00
FĂRĂ PAUZĂ DE MASĂ