Finalizarea sezonului de încălzire  2021-2022

Finalizarea sezonului de încălzire 2021-2022

Sezonul de termoficare a fost finalizat oficial astăzi, 3 mai 2022, în legătură cu ultimul consumator – deconectat de la serviciile de termoficare. Astfel, începând cu data de 15 septembrie 2021, atunci când a fost conectat primul consumator la încălzire, Termoelectrica S.A. a furnizat locuitorilor municipiului Chișinău circa 1 milion 260 de mii de Gcal și a livrat în Sistemul Energetic Național peste 580 mii MWh.

În pofida crizei energetice la nivel global, echipa Termoelectrica S.A. și-a mobilizat forțele, astfel încât consumatorii să fie asigurați cu servicii de termoficare continue, la parametri necesari și cu un impact minim economic.

Prin urmare, pentru asigurarea unui grad sporit de eficiență energetică, Termoelectrica S.A. a asigurat reglarea temperaturii agentului termic la sursele de producere, conform temperaturii aerul exterior, aplicând metoda calitativă de reglare, totodată, fiind în permanent dialog cu gestionarii fondului locativ privind metodele de reglare la nivel de edificii, inclusiv cantitativă.

De menționat faptul că acei consumatori unde sunt instalate Puncte Termice Individuale, reglarea temperaturii a fost efectuată în mod automat, în funcție de temperatura aerului exterior, datorită senzorului de temperatură, precum și posibilității de reglare individuală în funcție de necesitate.

În perioada menționată, pe lângă consumul de gaze naturale, întreprinderea a activat și cu consum de păcură, combustibil alternativ de rezervă, neutilizat de mai bine de 12 ani de către instituție. Asigurarea funcționalității eficiente a echipamentelor a fost o adevărată provocare pentru echipă, îndeplinită însă cu succes, datorită muncii în echipă.

Potrivit directorului general interimar, Vasile LEU, întreprinderea va continua producerea și furnizarea energiei termice consumatorilor pentru prepararea apei calde menajere, în regim non stop. Concomitent, echipele de intervenție și-au mobilizat forțele în demararea și executarea Planului aprobat  privind mentenanța și întreținerea echipamentelor de producere, distribuție și furnizare a energiei termice, astfel încât pe de o parte, consumatorii să fie asigurați în continuare cu servicii, iar de pe altă parte întreprinderea să se pregătească pentru un nou sezon de termoficare.

Termoelectrica S.A. asigură cu energie termică peste 4400 de imobile, dintre care circa 2840 sunt blocuri locative, 405 instituții de învățământ, 795 agenți economici și peste 300 de case particulare.

În prezent, furnizarea apei calde menajere are loc în circa 2050 de edificii, dintre care peste  1600 sunt blocuri locative, 130 de grădinițe, 35 instituții de învățământ, iar 315 edificii sunt  alte tipuri de instituții publice și agenți economici.

Comandă apel gratuit

Centrul de Apel 1300

Serviciul disponibil:
Luni-Vineri: 08:00 - 17:00
FĂRĂ PAUZĂ DE MASĂ