Termoelectrica Modernizează Rețeaua Termică pe Șoseaua Hîncești: Eficiență Energetică și Confort pentru Peste 300 de Locuitori
Termoelectrica modernizează un tronson important de rețea pentru consumatorii din șoseaua Hîncești, 68-70. Rețeaua nominalizată, de circa 370 m, contribuie la aprovizionarea în perioada rece a anului a peste 300 locuitori din sectorul Centru al capitalei.
Lucrările au început recent, fiind antrenate patru echipe ale întreprinderii, care cu forțele proprii efectuează modernizarea tronsonului termic, în valoare de 2 mln lei.
Tronsonul de rețele termice, supuse reparației capitale, datează din anul 1980, generând pierderi de căldură din cauza izolației degradate, cât și scurgeri de agent termic . Țevile noi montate sunt izolate conform normativelor europene și fabricate din materiale moderne, ceea ce ne ajută să reducem pierderile de căldură și să creștem eficiența energetică a sistemului. Totodată, aceste lucrări reduc riscul de avarii și întreruperi în furnizarea energiei termice.
Concomitent, în această perioadă se desfășoară lucrări de modernizare a altor tronsoane termice în majoritatea sectoarelor din capitală.
Modernizarea respectivă are o importanță deosebită pentru asigurarea fiabilității sistemului de termoficare, dar și pentru livrarea calitativă a energiei termice.
Pe întreaga perioadă de desfășurare a lucrărilor, consumatorii din perimetrul străzilor respective sunt asigurați cu apă caldă menajeră prin aplicarea unor scheme și regimuri hidraulice de alimentare provizorii.
Menționăm că „Termoelectrica” S.A. a demarat implementarea a 13 proiecte importante de modernizare a infrastructurii de transport și distribuție a energiei termice din capitală – parte a Planului de Mentenanță și Investiții pentru anul 2024.