Punctele Termice Individuale cresc nivelul de confort și gradul de eficiență energetică la nivel de bloc

Punctele Termice Individuale cresc nivelul de confort și gradul de eficiență energetică la nivel de bloc

Cui se datorează acest fapt? – Instalațiile funcționează în mod automatizat, fără a fi necesară intervenția fizică a reprezentanților gestionarului fondului locativ sau Termoelectrica. PTI-urile ajustează consumul de energie termică, conform setărilor prestabilite, în funcție de temperatura aerului exterior și necesitățile individuale ale consumatorilor.

Care este soluția? – Consumul energiei termice poate fi gestionat şi prin Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET). Soluţia este instalarea Punctelor Termice Individuale în blocurile locative şi a sistemului de distribuţie a agentului termic pe orizontală.

Cum funcționează? – Conductele comune tranzitează scările fiecărui etaj, în locuinţă fiind montate robinete termostatice care permit reglarea consumului de energie termică, totodată, la fiecare etaj sunt instalate contoare de energie termică pentru fiecare apartament în parte – ceea ce permite consumatorului să-şi regleze temperatura dorită în funcţie de necesitate, precum şi evidenţa consumului, evitarea situaţiilor de consum fraudulos ş.a.

Ce reprezintă PTI? – O alternativă a gestionării eficiente a consumului, respectiv micşorării pierderilor şi a facturilor o reprezintă Punctele Termice Individuale –  un set de echipamente specializate, destinate încălzirii blocului în regim automat, cu posibilitatea de reglare automată a temperaturii agentului termic, inclusiv în funcţie de temperatura aerului exterior. La fel, permite încălzirea apei calde direct în perimetrul clădirii, precum şi evidenţa energiei termice şi apei calde consumate.

Care sunt avantajele pentru consumator? – Consumatorul are posibilitatea de a decide singur în legătură cu nivelul de confort termic dorit, în funcţie de necesitate şi buget, respectiv factura la energia termică reflectă consumul propriu din apartament, fiind excluse cazurile când apartamentele sunt încălzite excesiv. Totodată, contractul este încheiat individual cu proprietarul apartamentului, fapt care îi oferă posibilitatea de a face reclamaţii în ceea ce priveşte calitatea serviciilor, la fel, consumatorii din bloc pot începe şi încheia sezonul de încălzire la propria dorinţă.

Menționăm că circa 100 de blocuri locative din capitală vor beneficia de Puncte Termice Individuale în noul sezon de încălzire O prioritate a Ministerului Energiei al Republicii Moldova și a „Termoelectrica” S.A. este instalarea Punctelor Termice Individuale în toate edificiile conectate la sistemul centralizat de termoficare pentru îmbunătățirea calității serviciilor, reducerea consumurilor de energie termică și sporirea eficienței energetice.

Proiectul de Îmbunătățire a Eficienței Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică din mun. Chișinău este finanțat de Banca Mondială și implementat de UCIPE.

Comandă apel gratuit

Centrul de Apel 1300

Serviciul disponibil:
Luni-Vineri: 08:00 - 17:00
FĂRĂ PAUZĂ DE MASĂ