
Organizația sindicală Termoelectrica, premiată cu locul I pentru pasiune și devotament
Organizația sindicală a Întreprinderii Termoelectrica S.A. a obținut locul I la categoria „Pasiune și devotament sindical” în cadrul campaniei „Organizația primară – energia mișcării sindicale” organizată de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova. Distincția ne-a fost înmânată la Gala organizațiilor sindicale primare, un eveniment organizat în premieră, care își propune să sporească rolul și potențialul organizațiilor sindicale primare în asigurarea drepturilor și garanțiilor salariaților, membri ai sindicatului.
Evenimentul a reunit conducerea Confederației, președinții centrelor sindicale național-ramurale, liderii sindicali din întreaga țară, reprezentanții Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova, Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Inspectoratului de Stat al Muncii, Casei Naționale de Asigurări Sociale, Avocatul Poporului, Organizației Internaționale a Muncii, Fundației Friedrich Ebert Moldova și UN Women Moldova.