Înlocuirea conductelor termice din str. Bulgară

Înlocuirea conductelor termice din str. Bulgară

Termoelectrica S.A. modernizează conductele termice din strada Bulgară, segmentul cuprins între str. 31 August și bd. Ștefan Cel Mare Și Sfânt. Lucrările se încadrează în Planul de Mentenanță și Investiții pentru anul 2022 și au drept scop asigurarea fiabilității Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică și înlocuirea conductelor termice care au termen de exploatare de peste 45 ani.

Lucrările se vor desfășura în perioada 29 iunie – 22 iulie 2022, timp în care Termoelectrica S.A. va întreprinde măsurile necesare privind asigurarea continuității livrării apei calde menajere consumatorilor, fiind posibile deconectări doar în situații excepționale la 2 consumatori din sectorul centru.

Anunțurile privind lucrările și intervențiile executate de către echipa întreprinderii, unde vor fi posibile deconectări periodice, urmează a fi publicate  la următorul link: https://termoelectrica.md/lucrari-si-interventii/

Termoelectrica S.A. își cere scuze pentru incomoditățile create și oferă asigurări de desfășurarea lucrărilor într-un termen cât mai restrâns.

Comandă apel gratuit

Centrul de Apel 1300

Serviciul disponibil:
Luni-Vineri: 08:00 - 17:00
FĂRĂ PAUZĂ DE MASĂ