Incident la rețelele termice din sectorul Rîșcani: echipele „Termoelectrica” au intervenit pentru remedierea defecțiunii
„Termoelectrica” S.A. informează că, în urma inspectării rețelelor termice efectuate de către specialiștii companiei în primele ore ale dimineții, a fost depistat un incident produs în apropierea Liceului Teoretic „George Călinescu” din capitală, str. Ceucari, 4.
Potrivit constatărilor, un copac cu diametrul de 700 mm a căzut peste rețelele termice supraterane, provocând deteriorarea acestora. În urma sesizării, reprezentanții Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” au intervenit pentru defrișarea copacului, iar echipele „Termoelectrica” S.A. se află la fața locului pentru efectuarea lucrărilor de remediere a defecțiunii.
Ca măsură operativă, întru prevenirea situațiilor de incidente, temporar au fost deconectate de la agentul termic două blocuri locative din str. Studenților 11/3 și str. Ceucari 6, precum și instituția de învățământ menționată.
„Termoelectrica” S.A. depune toate eforturile necesare pentru remedierea în cel mai scurt timp a defecțiunii și reluarea livrării agentului termic către consumatorii afectați.

