Consumatorii fără datorii beneficiază de lucrări gratuite de pregătire a blocurilor locative pentru sezonul de încălzire 2024-2025
În cadrul Campaniei „Achiți iarna, fii răsplătit vara”, încă două Asociații al căror locatari au fost exemplari și au achitat la timp facturile, beneficiază gratuit de spălari hidropneumatice și testare la presiune a instalațiilor de termoficare din blocuri:
- APC A0110-00007 – str. Nicolae Titulescu, 14;
- CCL -269 – str. Mihail Sadoveanu, 8/3.
Astfel, în acest an, perioada Campaniei „Achiți iarna, fii răsPLĂTIT vara” a fost extinsă: până la 1 octombrie curent.
Condițiile de participare în cadrul Campaniei au fost foarte simple:
- Blocurile locative nu trebuiau să înregistreze restanțe pentru consumul de energie termică și apă caldă menajeră.
- Gestionarii fondului locativ trebuiau să depună o cerere în formă liberă, către „Termoelectrica” S.A.
Cererile urmau a fi depuse la Centrul Comercial al Termoelectrica S.A:
str. T. Vladimirescu,6, sau la sediile teritoriale ale întreprinderii.
În acest an, locatarii care au beneficiat gratuit de lucrările de spălare hidropneumatică și testare la presiune a sistemelor interne de încălzire fac parte din Asociațiile descrise mai jos:
- APC A0130-0097 – str. Academiei, 8/2;
- APC A0120-0237 – str. Alba Iulia, 1;
- ACC-17 – str. Bogdan Voievod, 6/;
- CCL- 54 – str. Matei Basarab, 9/1;
- APC A0120-0237 – str. Alba Iulia, 1;
- APC A0110-00007 – str. Nicolae Titulescu, 14;
- CCL -269 – str. Mihail Sadoveanu, 8/3.
Precizăm că serviciile de pregătire a instalațiilor de termoficare pentru iarnă, de regulă, sunt efectuate de către agenți economici licențiați în domeniu, prețul acestora poate atinge câteva mii de lei, aceste cheltuieli fiind suportate de către locatarii blocurilor.
„Termoelectrica” S.A. adresează mulțumiri consumatorilor disciplinați și fideli, care și-au adus aportul la achitarea integrală a facturilor la consumul de energie termică, astfel beneficiind de lucrări gratuite de pregătire a blocurilor locative pentru sezonul de încălzire 2024-2025.
Vă invităm cu mare drag să participați și la anul viitor.
