Termoelectrica a recepționat primele 16 generatoare electrice din partea USAID

Termoelectrica a recepționat primele 16 generatoare electrice din partea USAID

Astăzi, 2 mai a.c., Termoelectrica a găzduit vizita Ambasadorului Statelor Unite în Moldova, Kent D. Logsdon alături de Șeful Misiunii USAID, Scott Hocklander și Ministrul Energiei, Victor Parlicov, în vederea recepționării primelor 16 generatoare electrice pentru situații de urgență din totalul celor 23 planificate pentru centralele termice. Generatoarele cu o capacitate totală de aproximativ 1000 kW au fost procurate prin intermediul Proiectului USAID Securitatea Energetică a Republicii Moldova (MESA) și vor fi instalate la centralele termice din suburbiile or. Chișinău precum și la unele stații de pompare ale agentului termic.

„Cu acest echipament consumatorii se pot simți mai în siguranță, chiar și atunci când avem pene de curent la nivel național, cum s-a întâmplat în noiembrie anul trecut. Acum suntem mult mai pregătiți de eventuale crize decât cu un an – un an și jumătate în urmă. Iar acest lucru face parte din efortul nostru de a ne pregăti pentru iarna viitoare. Grație suportului extern, avem răgaz să gândim alte acțiuni strategice, pe termen mai lung, pentru dezvoltarea sectorului energetic” a menționat Ministrul Energiei, Victor Parlicov

Vasile Leu, director general (interimar) Termoelectrica S.A. a mulțumit Guvernul American pentru suportul acordat. „Puterea totală a tuturor generatoarelor primite este de circa 1000 kW (1 MW), ceea ce e un lucru benefic, întrucât majoritatea centralelor termice nu aveau generatoare. Cu aceste echipamente ne ridicăm categoria de alimentare cu energia electrică și vom asigura siguranța și calitatea continuă de alimentare cu energie termică.”

În 2023, prin intermediul proiectului Securitatea Energetică a Republicii Moldova (MESA), USAID a investit aproximativ 1.3 milioane de dolari SUA, pentru procurarea a 53 de generatoare de curent electric pentru situații de urgență, care vor asigura cu energie 22 de spitale raionale și instituții medicale pe tot teritoriul țării, precum și entități strategice, cum ar fi Termoelectrica, Moldelectrica, Apă-Canal, Termoelectrica și CET-Nord din municipiul Bălți. Toate cele 53 de generatoare vor fi livrate și instalate până la finele lunii mai.

Comandă apel gratuit

Centrul de Apel 1300

Serviciul disponibil:
Luni-Vineri: 08:00 - 17:00
FĂRĂ PAUZĂ DE MASĂ