Confort termic sporit pentru locatarii ce beneficiază de Punct Termic Individual și distribuție pe orizontală

Confort termic sporit pentru locatarii ce beneficiază de Punct Termic Individual și distribuție pe orizontală

Locatarii blocului de pe str. Ismail, 100 din capitală și-au modernizat infrastructura de livrare a energiei termice acum șase ani, prin instalarea unui Punct Termic Individual (PTI) în subsolul clădirii – echipament care a schimbat radical modul de gestionare a energiei termice în blocul locativ.

PTI-ul asigură prepararea locală a apei calde menajere și reglarea automată a temperaturii în funcție de condițiile meteorologice.

Prin implementarea acestui sistem, consumatorii beneficiază de:

  • economii de până la 30% la consumul de energie termică;
  • posibilitatea de a porni și opri căldura în funcție de necesități;
  • reglarea temperaturii din fiecare cameră, conform preferințelor;
  • confort termic sporit și eficiență energetică îmbunătățită;
  • facturare în baza consumului real etc.

Implementarea Punctelor Termice Individuale, precum și trecerea la sistemul de distribuției orizontală, permite integrarea blocurilor locative și apartamentelor în sistemele inteligente de monitorizare și control la distanță a temperaturii. Aceste soluții moderne contribuie la optimizarea consumului energetic și oferă locatarilor un grad mai mare de control asupra confortului termic.

Astfel de soluții moderne de termoficare urmează să fie implementate în alte peste 1600 de blocuri locative din municipiul Chișinău, care vor avea oportunitatea să treacă la sistemul de distribuție pe orizontală.  Circa 2500 de PTI  vor fi instalate precum și 57 de blocuri rezidențiale vor fi eficientizate energetic.

Proiectul „Optimizarea Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică” (OSACET) este realizat cu suportul Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Energiei al Republicii Moldova finanțat de: Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) – European Bank for Reconstruction and Development (EBRD) Banca Europeană de Investiții (BEI) – European Investment Bank, Fondul Regional al Parteneriatului pentru Eficiență Energetică și Mediu în Europa de Est – Eastern Europe Energy Efficiency and Environment Partnership Fund – E5P, Fondul Uniunii Europene pentru Interconectarea Moldova-România Faza I – EU-NIP.

Comandă apel gratuit

Centrul de Apel 1300

Serviciul disponibil:
Luni-Vineri: 08:00 - 17:00
FĂRĂ PAUZĂ DE MASĂ