Cooperare moldo-daneză pentru dezvoltarea sistemului centralizat de termoficare.
18 noiembrie 2025, Chișinău — „Termoelectrica” S.A. a avut onoarea de a găzdui vizita oficială a Ambasadorului Regatului Danemarcei în Republica Moldova, E.S. dl Søren Jensen, însoțit de o delegație formată din peste 20 de reprezentanți ai companiilor daneze în domeniul energiei.
Vizita s-a desfășurat în contextul consolidării colaborării bilaterale între Danemarca și Republica Moldova în sectorul termoenergetic, având drept obiectiv schimbul de experiențe, prezentarea celor mai bune practici europene în domeniul eficienței energetice, precum și identificarea oportunităților de cooperare.
Directorul General al „Termoelectrica” S.A., dl Iurie Razlovan, a prezentat delegației daneze principalele proiecte de modernizare implementate în ultimii ani, cele în desfășurare, investițiile realizate în infrastructura sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău, precum și rezultatele obținute pentru creșterea eficienței operaționale. Dl Razlovan a exprimat recunoștința Companiei „Termoelectrica” pentru deschiderea Excelenței Sale și interesul manifestat față de eforturile depuse întru asigurarea unui viitor energetic sustenabil și performant.
În cadrul evenimentului, experții danezi au efectuat vizite de documentare la CET, Sursa 1, la Stații de Pompare, precum și la mai multe blocuri locative unde au fost instalate Puncte Termice Individuale (PTI). Delegația s-a familiarizat cu beneficiile sistemului modern de distribuție pe orizontală, care oferă consumatorilor posibilitatea de a regla individual temperatura agentului termic, de a gestiona consumul și de a-și optimiza cheltuielile pentru încălzire. Totodată, menționăm că mâine, 19 noiembrie 2025, la Chișinău va avea loc Forumul „Eficientizarea Încălzirii Centralizate”, un eveniment de referință pentru sectorul energetic, cu participarea mai multor oficiali ai regatului Danemarcei și Republicii Moldova, experți naționali și internaționali în domeniul cogenerării, eficienței energetice și modernizării sistemelor centralizate de termoficare.







