Termoelectrica S.A. și Ministerul Energiei prioritizează modernizarea Sistemului Centralizat de Alimentare cu Energie Termică pentru confortul cetățenilor
Prioritățile „Termoelectrica” S.A. și a Ministerului Energiei Republicii Moldova privind modernizarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică, pentru asigurarea confortului cetățenilor, au fost reiterate de dl Victor Parlicov, Ministrul Energiei și dl Iurie Razlovan, Director General interimar al întreprinderii, în cadrul Zilei Ușilor Deschise, desfășurate cu ocazia împlinirii a 9 ani de la fondarea „Termoelectrica” S.A.
În cadrul discursului, dl Victor Parlicov a subliniat eforturile Ministerului Energiei cu privire la modernizarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică și a instalațiilor de cogenerare, care să ofere confortul cetățenilor să-și regleze în mod individual temperatura în case. Principalele măsuri menționate prevăd modernizarea sistemelor de distribuție, integrarea surselor de producere a energiei termice din surse regenerabile, precum și implementarea soluțiilor inovative pentru a reduce costurile de exploatare.
Dl Iurie Razlovan, Directorul General interimar al întreprinderii, a prezentat detaliat realizările entității, planurile de viitor și impactului întreprinderii asupra sectorului energetic din Republica Moldova. De asemenea, a reiterat provocările și oportunitățile pe care le aduce implementarea noilor tehnologii și practici în domeniul termoenergetic.
Modernizarea serviciilor prestate de Termoelectrica este esențială pentru a asigura un confort sporit cetățenilor. „În paralel cu investițiile în sistemele de distribuție a căldurii în blocuri și eficiența energetică a acestora, pregătim modificarea legislației pentru a permite Termoelectrica să integreze alte tipuri de resurse, inclusiv energie regenerabilă, în sistemul centralizat. Acest lucru va reduce costurile pe termen lung și va asigura un sistem mai durabil și eficient”, a menționat Ministrul Parlicov.
În cadrul evenimentului, a fost subliniat rolul esențial al gestionarilor blocurilor locative în transmiterea datelor corecte despre starea apartamentelor și a sistemelor de încălzire pentru facturarea corectă a agentului termic. Suplimentar, asociațiile de locatari funcționale, create în baza noii legi privind condominiul, sunt un element obligatoriu pentru a obține finanțare de la Fondul de eficiență energetică în sectorul rezidențial, FEERM. În anul curent, FEERM a selectat 25 de blocuri ce au beneficiat de audit energetic și urmează a fi izolate termic, iar în recent s-a încheiat depunerea documentelor pentru blocurile ce vor beneficia de izolare termică în anul 2025, a precizat oficialul.
De asemenea, Ministrul Victor Parlicov a mulțumit echipei „Termoelectrica” S.A. pentru profesionalismul manifestat în asigurarea consumatorilor cu servicii calitative și deschiderea în procesul de dezvoltare și îmbunătățire a serviciilor prestate.








