„Termoelectrica” S.A. respinge ferm informațiile false apărute în spațiul public.
În contextul recentelor informații eronate și a acuzațiilor cu caracter denigrator răspândite în spațiul mediatic de către anumiți angajați aflați în litigiu cu „Termoelectrica” S.A., publicate fără solicitarea poziției Companiei, aducem la cunoștința opiniei publice următoarele precizări:
Aceste afirmații sunt categoric false, denaturate și calomnioase, având ca scop prejudicierea imaginii instituției și a conducerii acesteia.
Observăm cu regret că aceste acțiuni reprezintă un atac mediatic concertat, menit să destabilizeze activitatea entității. Subliniem că, în urma unor atacuri mediatice anterioare, Consiliul de Presă a confirmat existența încălcărilor prevederilor Codului Deontologic al jurnalistului din Republica Moldova. În baza acestor constatări, „Termoelectrica” S.A. a demarat acțiuni legale pentru a obține dezmințiri publice și recuperarea prejudiciilor cauzate.
Reiterăm că în cadrul „Termoelectrica” S.A., achizițiile se desfășoară pe platformă publică, în condiții transparente, cu respectarea legislației în vigoare. Procurarea bunurilor poate fi urmărită pe site-ul www.achizitii.md și este ghidată de principiul: cu cât mai multe companii participă la concursurile de achiziții pe platforma de achiziții, cu atât mai mare este concurența sănătoasă între companiile participante și „Termoelectrica” S.A., care poate selecta din varietatea de oferte pe cele mai avantajoase.
Referitor la disciplina muncii, precizăm că respectarea obligațiilor profesionale este esențială într-o entitate strategică precum „Termoelectrica” S.A. Cu regret, există cazuri izolate în care unii salariați nu respectă disciplina muncii, fișele de post etc., manifestând iresponsabilitate și neglijență în exercitarea atribuțiilor. Aceasta atrage aplicarea, în mod transparent și conform legii, a sancțiunilor disciplinare. Este alarmant când astfel de încălcări grave, care pot periclita patrimoniul Companiei, buna funcționare a serviciilor și chiar securitatea energetică a țării, provin de la persoane cu funcții de răspundere.
În scopul elucidării circumstanțelor privind executarea necorespunzătoare a obligațiunilor funcționale, în cadrul întreprinderii, în conformitate cu prevederile Codului Muncii, sunt create comisii de anchetă, formate din specialiști din diverse domenii, care investighează cauzele care stau la baza acestor sancțiuni. Conducătorul instituției are competența de a monitoriza buna activitate a instituției și neadmiterea actelor frauduloase. Or, în scopul asigurării disciplinei la locul de muncă, atât prin cadrul normativ în vigoare, cât și prin actele normative la nivel de unitate, angajatorul a fost investit cu mecanismul legal, transparent și eficient, fiind definitivate condiții, termene și modul de aplicare atât a sancțiunilor disciplinare, cât și a stimulărilor/premiilor.
Mai mult decât atât, activitatea ireproșabilă a „Termoelectrica” S.A. și climatul instituțional pozitiv, atestat inclusiv de Comitetul Sindical, contrazic flagrant acuzațiile false și lipsite de fundament factologic.
Ținând cont că „Termoelectrica” S.A. este un obiect strategic, care include și componente asimilate obiectelor industriale periculoase, dezechilibrarea disciplinei muncii poate afecta procesele de producere a energiei electrice și termice la întreprindere, fiind compromisă activitatea fiabilă și neîntreruptă a entității energetice.
Evidențiem că în cadrul Companiei a fost aprobată și implementată Politica privind egalitatea de gen și incluziunea socială. Până la moment nu a fost constatată vreo încălcare sau abatere cu privire la discriminarea de gen.
Vă amintim faptul că încă în august 2023, odată cu numirea dlui Iurie Razlovan în calitate de Director general interimar, a fost organizată o conferință de presă, în care s-a vorbit despre noua structură organizatorică, neregulile depistate și diverse aspecte care în cel mai transparent mod au fost prezentate publicului. Apoi, cu prilejul unui an de activitate, în luna august 2024, dumnealui a susținut o conferință de presă în care a prezentat rezultatele primului an de activitate la conducerea Companiei, precum și măsurile luate pentru corectarea unor nereguli istorice, preluate și identificate în cadrul întreprinderii:
https://termoelectrica.md/rezultatele-primului-an-de…/
https://termoelectrica.md/termoelectrica-s-a-va-avea-o…/
Totodată, vă comunicăm că în perioada de activitate a dlui Iurie Razlovan în calitate de Director general, potrivit situației economico-financiare a Companiei, în trimestrul I al anului 2025, „Termoelectrica” S.A. a majorat profitul net comparativ cu perioada similară a trimestrului I al anului 2023, de cca 3,4 ori.
În anul 2024, „Termoelectrica” S.A. a obținut profit net în valoare de 3,2 mil. lei, fiind înregistrată o dinamică pozitivă, comparativ cu perioada precedentă, în anul 2023 fiind înregistrate pierderi nete de 43,0 mil. lei.
În privința proiectelor inițiate, atitudinea și sustenabilitatea partenerilor europeni de dezvoltare demonstrează contrariul celor invocate. Precum cunoașteți, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a acordat recent un important suport investițional pentru optimizarea Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică din municipiul Chișinău, beneficiar fiind „Termoelectrica” S.A.
Activitatea entității energetice din ultima perioadă este apreciată atât de organismele internaționale (Banca Mondială, BERD, BEI etc.), cât și de structurile de stat (APP, Ministerul Energiei, ANRE), ceea ce se demonstrează prin investițiile efectuate și evaluările, constatările obiective.
Etichetăm aceste afirmații drept o campanie de denigrare orchestrată, având intenția clară de a afecta reputația profesională a entității și a Directorului General. Ne delimităm ferm de orice informații false, distorsionate sau tendențios prezentate și ne rezervăm dreptul de a acționa pe toate căile legale pentru apărarea onoarei și demnității noastre profesionale.
Solicităm respectuos surselor mass-media să se abțină de la publicarea declarațiilor false, calomnioase și denigratoare la adresa instituției noastre. Vă îndemnăm să vă ghidați după principii jurnalistice obiective, să vă informați direct de la sursă pentru a asigura o informare corectă a societății și a evita interpretările eronate.
