Echipa „TERMOELECTRICA” S.A., astăzi, 06 martie a.c., s-a întrunit cu reprezentantul Băncii Mondiale (aflat în misiune), dar și cu reprezentanți de la Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în Domeniul Energeticii (UCIPE).
Scopul întâlnirii a fost actualizarea indicatorilor de performanță în contextul restructurării Proiectului de Îmbunătățire a Eficienței Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică din Chișinău (PIESACET 2), care vizează creșterea eficienței sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău.
Părțile implicate au discutat aspecte importante referitoare la proiectul aflat în desfășurare. Au fost abordate subiecte precum planificarea și implementarea proiectului, identificarea resurselor necesare, evaluarea impactului asupra comunității, precum și modalitățile de monitorizare și raportare a progresului proiectului. S-a pus un accent deosebit pe necesitatea de a fi o colaborare eficientă între toate părțile implicate, pentru a asigura succesul proiectului.
Reafirmăm faptul că, Termoelectrica preconizează, până în anul 2025, să pună în funcțiune două centrale electrice cu termoficare performante, bazate pe tehnologii moderne. Aceste instalații vor avea o putere electrică totală de circa 55 MW și o capacitate termică de cel puțin 43 Gcal/h. Implementarea acestor proiecte importante va contribui semnificativ la mărirea capacității de producere internă a energiei electrice și asigurarea securității energetice a țării noastre.
Mai multe informații despre proiect puteți vedea aici: https://termoelectrica.md/case-categories/proiectul-de-imbunatatire-a-eficientei-sistemului-de-alimentare-centralizata-cu-energie-termica-ii-piesacet-ii/
Suntem principalul producător de energie electrică și termică în regim de cogenerare din țară, distribuitor și furnizor de energie termică din mun. Chișinău.
Serviciul disponibil:
Luni-Vineri: 08:00 - 17:00
FĂRĂ PAUZĂ DE MASĂ