Participanții Școlii Sindicale din Moldova, în vizită la „Termoelectrica” S.A.

Participanții Școlii Sindicale din Moldova, în vizită la „Termoelectrica” S.A.

Astăzi, 12 iunie curent, „Termoelectrica” S.A. a fost gazda participanților la „Școala Sindicală din Moldova”, ediția a X-a.

Obiectivul vizitei de documentare în cadrul organizației a fost diseminarea bunelor practici de activitate ale întreprinderii.

Sub egida dlui Alexandru Buruiană, inginer-șef, și a dlui Alexandr Drebot, președintele Comitetului Sindical, elevii Școlii Sindicale, circa 40 de reprezentanți ai mai multor centre sindicale național-ramurale, au fost familiarizați cu specificul activității întreprinderii, infrastructura de producere, distribuție și furnizare a energiei termice și electrice către consumatori, precum și tendințele de dezvoltare și modernizare a sectorului termoenergetic. A fost stabilit un dialog social cu privire la protecția salariaților. Totodată, participanții au aflat despre activitățile desfășurate de Comitetul Sindical al „Termoelectrica” S.A.

Școala Sindicală din Moldova este implementată de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova începând cu anul 2012. Modelul Școlii a fost preluat de la sindicaliștii din Austria și a fost adaptat la realitățile și necesitățile sindicatelor din Republica Moldova.

Comandă apel gratuit

Centrul de Apel 1300

Serviciul disponibil:
Luni-Vineri: 08:00 - 17:00
FĂRĂ PAUZĂ DE MASĂ