Participanți ai cursului EUREM 2025, în vizită de studiu la Termoelectrica S.A.
Ingineri și specialiști în domeniul energetic, participanți ai programului european de instruire „EUREM” 2025, au efectuat astăzi o vizită de studiu în cadrul „Termoelectrica” S.A., în contextul sesiunii practice a programului de formare.
Programul de instruire „EUREM” – European Energy Manager a fost lansat în Republica Moldova de către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI RM), elaborat în parteneriat cu CCI Potsdam (Germania) și este destinat profesioniștilor cu experiență în domenii tehnice precum energetică, construcții, arhitectură, administrarea fondului locativ și alte ramuri conexe. Instruirea presupune sesiuni teoretice și practice, vizite în teren, elaborarea unui proiect de eficiență energetică și susținerea unui examen, la finalul căruia participanții obțin cunoștințe de bază la toate subiectele relevante energeticii, dar de asemenea, învață implementarea în practică a proiectelor de eficiență energetică.
Pe parcursul vizitei în cadrul Companiei noastre, participanții au vizitat Punctul Termic Individual din incinta sediului Companiei, CET Sursa 1 și Stația de Pompare nr. 8 – elemente esențiale în procesul de producere și distribuție a energiei termice din municipiul Chișinău.
În cadrul sesiunii teoretice, reprezentanții întreprinderii – dl Nicolae Glingean, formator, consilier al Directorului General „Termoelectrica” S.A., dl Alexandru Buruiană, inginer-șef, dl Andrei Vîrlan, șef Serviciu Dispecerat General împreună cu alți colegi au oferit participanților o prezentare despre activitatea întreprinderii, proiectele în derulare, strategia de modernizare a SACET și rolul activității energetice în procesul decizional.
Vizita de studiu a reprezentat un schimb valoros de cunoștințe și experiențe, iar participanții au apreciat deschiderea reprezentanților Companiei față de inițiativele educaționale și modul profesionist de prezentare a activității întreprinderii.
Prin astfel de acțiuni, „Termoelectrica” S.A. își reconfirmă angajamentul față de perfecționarea cunoștințelor specialiștilor în domeniu, având un rol activ în promovarea eficienței energetice și în susținerea dezvoltării durabile a sectorului energetic din Republica Moldova.
EUREM – European Energy Manager este un program de instruire standardizat în domeniul eficienței energetice și parte componentă a unei platforme de succes pentru Managerii Energetici Europeni. Programul se desfășoară cu regularitate în 30 de țări, iar din anul 2011 a fost lansat și în Republica Moldova de către Camera de Comerț și Industrie, sub egida EUREM.




