Consiliul de administrare al „Termoelectrica” S.A. a numit astăzi în funcția de director interimar al întreprinderii pe Iurie Razlovan. Acesta a deținut funcția de director tehnic al întreprinderii între anii 2014-2018 și director tehnic adjunct al Termocom între anii 2008-2011.
„Sarcina principală a noului director este să asigure pregătirea întreprinderii de următorul sezon rece, inclusiv realizarea în termen a reparațiilor la blocul 2 de la sursa 1, cunoscută și ca fosta CET-2. De asemenea, noul director va prezenta în cel mult două săptămâni viziunea sa asupra noii structuri organizatorice și va decide asupra echipei cu care urmează să realizeze sarcinile propuse”, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov.
Acesta a precizat că procesul de schimbare a managementului Termoelectrica a fost inițiat în luna mai, însă a durat inclusiv din cauza schimbării managementului Agenției Proprietății Publice.
Apariția în spațiul public a informației privind îngroparea deșeurilor cu conținut de păcură din noiembrie 2022 și comunicarea neinspirată a întreprinderii la acest subiect doar a accelerat procesul.
Sursa: Ministerul Energiei al Republicii Moldova
Suntem principalul producător de energie electrică și termică în regim de cogenerare din țară, distribuitor și furnizor de energie termică din mun. Chișinău.
Serviciul disponibil:
Luni-Vineri: 08:00 - 17:00
FĂRĂ PAUZĂ DE MASĂ