„De ce blocul locativ în care locuiesc nu este conectat la agentul termic?”
Stimați consumatori,
„Termoelectrica” S.A. furnizează energie termică pentru încălzire și apă caldă, fără întrerupere, tot anul împrejur. Însă, precizămcă în conformitate cu condițiile contractuale de furnizare a energiei termice, „Termoelectrica” S.A. livrează energie termică la solicitarea gestionarului fondului locativ.
Astfel, în conformitate cu prevederile legale: Legea nr. 187 din 14.07.2022 cu privire la condominiu care prevede necesitatea de încheiere al noului contract de furnizare a energiei termice, cât și Hotărârea de Guvern nr. 281 din 17-04-2024 prin care a fost aprobat Regulamentul cu privire la prestarea și achitarea serviciilor comunale și necomunale, prin care este prevăzută o condiție obligatorie de prezentare a Mecanismului de repartizare a consumului de energie termică de către gestionari, „Termoelectrica” S.A. va putea conecta blocurile locative la agentul termic doar după întrunirea tuturor condițiilor stipulate mau sus.
Respectiv, am informat în repetate rânduri că,potrivit Hotărârii de Guvern nr. 281 din 17-04-2024 prin care a fost aprobat Regulamentul cu privire la prestarea și achitarea serviciilor comunale și necomunale, anual, până la data de 1 octombrie, gestionarii fondului locativ au avut obligația de a prezenta către „Termoelectrica” S.A.
În cazul în care nu a fost prezentat acest Mecanism, blocul locativ nu va fi conectat la agentul termic până la 1 decembrie.
Totodată, gestionarii fondului locativ au fost informați sistematic asupra necesității încheierii contractelor de furnizare a serviciilor intermediate conform noilor reglementări, fiind sesizate și Autoritățile Publice Locale privind necesitatea implicării și acordării suportului necesar conform competențelor.
Însă, la situația din 22 octombrie curent, 199 gestionari ai fondului locativ nu au semnat contractele corespunzătoare, din care pentru 23 de Asociații, care gestionează 1546 apartamente, problema e și mai stringentă, având în vedere că nu dispun de o persoană desemnată conform cadrului legal, care să exercite funcția de Administrator. Această situație afectează grav gestionarea eficientă a blocurilor locative în vederea prestării serviciilor de energie termică de calitate în locuințele Dumneavoastră.
De altfel, procedura de conectare la agentul termic este foarte simplă:
Consumatorii care doresc să beneficieze de energie termică pentru încălzirea imobilelor, este necesar să solicite acest lucru Administratorul blocului locativ, care este reprezentantul oficial al locatarilor, care urmează să prezinte:
- Solicitare de conectare a agentului termic, la sediul teritorial al „Termoelectrica” S.A.;
- Fișa tehnică de pregătire a instalațiilor de utilizare a energiei termice.
Ținând cont de cele expuse, întru neadmiterea situației privind neconectarea blocurilor locative la serviciile de termoficare în plin sezon de încălzire, în conformitate cu prevederile legale, Vă recomandăm:
- În cazul Asociațiilor de locatari care nu dispun până la momentul actual de o persoană responsabilă , ( actualmente – 23 de Asociații de locatari), sugerăm în mod cât mau urgent să desemnați un administrator care să gestioneze procesul de conectare la căldură sau să solicitați desemnarea acestuia de la Autoritățile Publice Locale.
- În cazul în care nu ați încheiat noul contract de furnizare a energiei termice – în mod de urgență să vă prezentați la sediul Furnizorului (str. Tudor Vladimirescu, 6), pentru semnarea acestuia.
Astfel, „Termoelectrica ” S.A. mizează pe o colaborare constructivă și suntem deschiși pentru a va oferi informații suplimentare la numărul de telefon: 022-436-413.
Mulțumim tuturor gestionarilor fondului locativ pentru receptivitatea și contribuția de care ați dat dovadă și care ne motivează să îmbunătățim continuu serviciile oferite de termoficare. Doar împreună putem să asigurăm confortul în locuințele consumatorilor noștri.