A scăpat definitiv de grija facturilor mari la încălzire, după ce și-a eficientizat energetic locuința

A scăpat definitiv de grija facturilor mari la încălzire, după ce și-a eficientizat energetic locuința

A obținut economii de peste 50% la facturile la încălzire, după ce și-a eficientizat energetic locuința. Vorbim despre doamna Alina Cebanu, locuitoare a mun. Chișinău, care a trecut cu trei ani în urmă la Încălzire Centralizată Autonomă și și-a izolat termic apartamentul.

 „La acest sistem centralizat autonom de încălzire avem acces al treilea an. De la început, desigur, că a fost privit cam sceptic de locatari. Pentru că nu toți ne-am conectat din primul an. Nu eram siguri de ceea ce ne așteaptă. Dar din al doilea an ne-am conectat deja toți și am resimțit chiar din primul an, prețul la factură a fost cu mult mai mic”,  a declarat Cebanu Alina, locatară.

Pentru a obține economii și mai mari la consumul de energie termică, pe lângă lucrările de conectare la distribuția pe orizontală a agentului termic, doamna Cebanu Alina a decis să își izoleze termic apartamentul.

„La un apartament cu două odăi, materialele plus instalarea a costat undeva vreo 14-15 mii lei. S-a pus un material de calitate, pentru a nu face și alte investiții pe urmă. În afară de asta, am izolat și pereții de afară. A fost o investiție de circa 1500 de euro. Da, sunt niște investiții majore la salariile actuale din țară, dar ele se compensează în timp”, a menționat Cebanu Alina, locatară

Pe lângă beneficiile obținute, economiile nu au întârziat să apară.

„În primul rând, este o chestie ce ține de buzunarul fiecăruia și îți reglezi căldura în funcție de necesitățile curente din apartament. Dacă în sistemul centralizat vechi,  factura la un apartament cu două odăi varia între 1600-2000 lei, deja cu noul sistem autonom, facturile variază între 200-600-700 lei. În dependență de apartamente, deoarece noi reglăm autonom în apartamente”, a reiterat Cebanu Alina, locatară.

Comandă apel gratuit

Centrul de Apel 1300

Serviciul disponibil:
Luni-Vineri: 08:00 - 17:00
FĂRĂ PAUZĂ DE MASĂ