Reprezentanții SEURECA prezintă primele rezultate ale studiului de modernizare a SACET Chișinău

Reprezentanții SEURECA prezintă primele rezultate ale studiului de modernizare a SACET Chișinău

„Termoelectrica” S.A. găzduiește, în aceste zile, vizite de lucru ale reprezentanților Companiei franceze de consultanță SEURECA, afiliată grupului VEOLIA. Întrunirile au loc în contextul Memorandumului de înțelegere, semnat la începutul anului 2025, care prevede elaborarea unui studiu detaliat de modernizare a Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET) al municipiului Chișinău.

În cadrul întrevederilor, experții SEURECA au prezentat primele rezultate, constatări și recomandări preliminare privind optimizarea funcționării SACET:

  • Modelarea surselor de generare pentru asigurarea unei funcționări în condiții optime și eficiență maximă pe parcursul întregului an;
  • Modelarea hidraulică a rețelelor termice, a stațiilor de pompare și a instalațiilor de utilizare, pe baza condițiilor reale de funcționare din sistem;
  • Soluții de optimizare a consumurilor în clădiri și îmbunătățirea nivelului de confort termic pentru consumatori.

Aceste activități reprezintă etape esențiale în dezvoltarea studiului tehnic de modernizare a sistemului centralizat de termoficare, având drept obiectiv creșterea eficienței energetice.

Parteneriatul dintre „Termoelectrica” S.A. și Compania SEURECA consolidează angajamentul comun de a moderniza sistemul centralizat de termoficare din Chișinău, în conformitate cu standardele europene și cu cele mai avansate practici în domeniu.

„Termoelectrica” S.A. își reafirmă angajamentul de a colabora cu partenerii internaționali de dezvoltare pentru implementarea tehnologiilor moderne și a soluțiilor inovative, astfel încât locuitorii municipiului Chișinău să beneficieze de servicii de termoficare fiabile, eficiente și calitative. Iar SEURECA este o companie europeană de referință în domeniul consultanței tehnice și strategice pentru dezvoltarea infrastructurilor energetice, cu o vastă experiență în proiecte internaționale de modernizare și eficientizare a sistemelor de termoficare.

Comandă apel gratuit

Centrul de Apel 1300

Serviciul disponibil:
Luni-Vineri: 08:00 - 17:00
FĂRĂ PAUZĂ DE MASĂ